Asociația Pro Xpert și Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații ”Gheorghe Airinei” vă invită sâmbătă, 4 februarie 2023, începând cu ora 10.00 la evenimentul ”Povestea merge mai departe!” care va avea loc la ”Clubul European” al Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații ”Gheorghe Airinei” din București, sector 6, Strada Romancierilor nr. 1.
Evenimentul vizează diseminarea și multiplicarea rezultatelor unui proiect internațional – „My Life in Europe: a new Methodology to insert Your LIFE biography in the EUROPE context” (Viața mea în Europa: o nouă metodologie de inserare a biografiei VIETII tale în contextul EUROPEAN) – finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus + componenta KA2 – parteneriate strategice pentru educația adulților (nr. contract 2020-1-IT02- KA204-079571)
Proiectul a început la 1 octombrie 2020 și se va încheia la 31 martie 2023 și este coordonat de compania italiană NKey, în parteneriat cu Fundația ASPHI Onlus și Libera Università dell’Autobiografia di Anghiari – Italia, Centrum Edukacji i Badań Społecznych (CEBS) – Polonia, L’Associação Social Recreativa Cultural e Bem Fazer “Vai Avante” – Portugalia și Asociația Pro Xpert – România.
Evenimentul de sâmbătă are ca invitat special pe doamna Carla Sabatini – director programe în cadrul companiei Nkey, alături de reprezentanți de marcă ai unor instituții și organizații relevante în domeniul educației continue, incluziunii persoanelor vulnerabile (în special persoane în vârstă și persoane cu dizabilități) și activismului civic: Parlamentul României Guvernul României, Primăria Sector 6, organizații non-guvernamentale active în domeniile amintite, alături de voluntari și unii dintre beneficiarii direcți ai proiectului.